Veniturile totale medii lunare au fost de 5.384 lei pe gospodărie în trimestrul IV; cheltuielile au reprezentat 86%

Veniturile totale medii lunare au fost de 5.384 lei pe gospodărie în trimestrul IV; cheltuielile au reprezentat 86%

Veniturile totale medii lunare pe gospodărie au fost în trimestrul IV din 2020, în termeni nominali, de 5.384 lei pe gospodărie, în timp ce pe persoană au totalizat 2.099 lei, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În perioada analizată, cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 4.627 lei lunar pe gospodărie sau 1.804 lei pe persoană şi au reprezentat 86% din nivelul veniturilor totale.

Conform datelor INS, veniturile băneşti au fost în medie de 4.997 lei lunar pe gospodărie (1.949 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 387 lei lunar pe gospodărie (151 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,3% din veniturile totale ale gospodăriilor).

Potrivit datelor INS, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (19,1%), veniturile în natură (7,2%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,2%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,7%), veniturile din agricultură (1,6%), precum şi cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,9%).

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt