Verificări cu scandal

Verificări cu scandal

Controalele poliţiştilor au continuat şi astăzi, însă nu a lipsit şi scandalul! O femeie a fugit pur şi simplu de oamenii legii pentru că nu avea certficatul verde. Revoltată de ceea ce i se întâmplă, aceasta nu a vrut nici măcar să se identifice în faţa echipajului. Iar asta nu e tot. Într-un alt centru comercial, poliţiştii nu au putut să-şi ducă la bun sfârşit misiunea.

Doamna din imagini nu a fost prea încântată de controlul poliţiştilor din sectorul 6. Femeia a intrat într-un magazin, fără certificatul verde. Oamenii legii au încercat să vorbească cu ea, însă fără nicio şansă.

Oamenii legii au fost în control, în pieţe şi magazine, pentru a vedea dacă masca de protecţie este sau nu purtată şi dacă este cerut şi scanat codul QR. Nu mare le-a fost mirarea cand au descoperit că măsurile nu sunt respectate.

Într-un centru comercial, însă, poliţiştii nu şi-au putut termina controlul. La câteva minute de la intrarea…în magazin oamenii legii au fost nevoiţi să iasă pe motiv că se află într-o proprietate privată.

Cei care nu respectă măsurile impuse de autorităţi riscă amenzi cuprinse înrre 500 şi 2.500 de lei.

Verificările poliţişilor s-au intensificat în ultimele săptămâni din cauza numărului mare de infectări. Astăzi, în Capitală, sau înregistrat 1 839 de cazuri noi de COVID-19.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt