Veste neaşteptată pentru crescătorii de porci – preţul cărnii va creşte considerabil

Veste neaşteptată pentru crescătorii de porci – preţul cărnii va creşte considerabil

Preţul cărnii de porc va creşte cu aproximativ 25% în următorii ani, în Europa, pe fondul cererii mari de pe piaţa chineză, a declarat Ilie Van, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), potrivit adevarul.ro. Pesta porcină africană ar fi pus la pământ industria de carne din China, spune Ilie Van.

„China va fi, între 2020 şi 2024-2025, o mare importatoare de carne de porc. China, care produce cea mai mare cantitate de carne din lume, circa 50 de milioane de tone, din cauza pestei porcine africane şi-a redus producţia până la circa 35 de milioane de tone şi va importa 7-8 milioane de tone, iar Europa va fi, bineînţeles, principala furnizoare de carne de porc. Astfel, se estimează că în Uniunea Europeană preţurile la carnea de porc vor creşte cu circa 25%. Este un alt semnal de alarmă, având în vedere situaţia sectorului de carne de porc din România” a afirmat Ilie Van, citat de Agerpres.

Exportul de carne de porc din Europa către China a crescut de la 2,6 milioane de tone în 2018 la 3,7 milioane în 2020. Dacă ritmul va fi acelaşi, până în 2025, volumul exporturilor va creşte cu încă 4 milioane de tone. Exportul către China va crea probleme aproape în toată Europa, este de părere preşedintele ASAS. De asemenea, specialistul a subliniat că o ţară trebuie să îşi asigure aproximativ 90% din consumul de carne din producţie proprie.

Afla mai multe desprecarnecarne de porccresterepret
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt