Violul ca armă de război

Violul ca armă de război

Ultimul bastion al rezistenţei ucrainene în Mariupol rezistă în continuare asalturilor dezlănţuite ale ruşilor. Ofensiva
Moscovei în sudul ţării vecine se loveşte de o rezistenţă acerbă. Aşa că armata Kremlinului a reluat bombardarea
masivă a marilor centre urbane. Odesa, principalul port la Marea Neagră, a fost lovit de aviaţia şi artileria rusă. Între
timp, ies la iveală noi atrocităţi comise de invadatori. Procurorii ucraineni documentează tot mai multe cazuri de torturi şi violuri la care au fost supuşi civilii din zonele aflate sub ocupaţie.

Numele ei este Mika. Are 41 de ani şi locuieşte într-un sat de lângă Kiev, capturat de ruşi şi eliberat recent de armata
ucraineană. Femeia a scăpat cu viaţă şi acum povesteşte calvarul îndurat.

În martie, mai mulţi soldaţi ruşi au rechiziţionat casa în care locuia femeia. Ştie bine numele celor care i-au fost călăi.
Oleg şi Dania. Abia acum a găsit puterea să relateze violurile repetare prin care a trecut.

Acesta e doar unul din cazurile care demonstrează atrocităţile comise de soldaţii ruşi. La Izium, lângă Harkov, în
martie au fost bombardate numeroase locuinţe. Acum, sub dărămături au fost găsite cadavrele a 44 de oameni

Între timp, ruşii îşi concentrează atacurile asupra Donbasului. În combinatul siderurgic din Mariupol, ultimul bastion al
rezistenţei ucrainene, soldaţii ucrainenii au mai rezistat încă-o zi asediului. Sunt peste 1 mie de militari care deşi complet
încercuiţi nu vor să depună armele. În Azovstal este iadul, spun civilii evacuaţi din uriaşa platformă industrială de la
malul mării Azov.

Lupte grele se dau şi în sudul Ucrainei. Odesa a fost bombarată intens. Un mall şi două hoteluri au fost lovite de
rachetele ruşilor.

Cel puţin un om a murit şi alte câteva zeci au fost răniţi în timpul atacului. Uciderea civililor, torturile şi violurile nu fac
însă decât să întărească dorinţa ucrainenilor de a rezista în faţa agresorilor. Un sondaj recent arată că peste 90 dintre aceştia sunt ferm convinşi că vor câştiga victoria pe câmpul de luptă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt