Voucherele sociale vor fi distribuite începând cu data de 1 iunie

Voucherele sociale vor fi distribuite începând cu data de 1 iunie

Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental "Sprijin pentru România" va demara începând cu data de 1 iunie, a anunţat luni Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Tichetele au o valoare nominală de 250 lei, sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie şi fac parte din cea mai importantă iniţiativă de acest gen derulată până acum din perspectiva numărului de beneficiari.

Potrivit sursei citate, peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei. De asemenea, o premieră este reprezentată de sursa multiplă de finanţare, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, precum şi din viitoarea perioadă de programare 2021-2027, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS).

"Iniţiativa acordării cu promptitudine a tichetelor sociale reprezintă în sine o serie de premiere în administraţia centrală, efort care nu ar fi fost posibil fără o mobilizare şi sincronizare a mai multor ministere, companii naţionale şi private. Începând cu identificarea beneficiarilor din categorii vulnerabile diferite, contractarea şi evident producţia unui număr atât de mare de carduri, sincronizarea şi validarea listelor de beneficiari între Ministerul Muncii şi ANAF, distribuţia la nivel naţional şi încărcarea o dată la două luni a acestor carduri, toate acestea reprezintă un exemplu de solidaritate şi de mobilizare la nivelul Guvernului. Negocierile cu Comisia Europeană, mecanismele de finanţare din surse multiple şi alte inovaţii în finanţarea europeană nici nu mai contează în momentul în care românii cu probleme financiare grave vor primi primele semne de sprijin", a declarat ministrul Investiţilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt