Zboruri suspedate

Zboruri suspedate

Peste o treime din cursele internaţionale de pe aeroportul din Iaşi au fost temporar suspendate. Locuitorii din cel mai mare oraş al Moldovei nu mai pot călători pe rute directe către destinaţii din Italia, Germania, Anglia, Cipru şi Israel. De vină ar fi contextul pandemic, susţin reprezentanţii comapaniilor aeriene care au înregistrat pierderi financiare însemnate în ultimii doi ani.

Pe aeroportul din Iaşi, altădată un furnicar, bate acum vântul. Opt din cele 22 de zboruri externe au fost anulate.

Pasagerii care şi-au cumpărat bilet pentru a se întoarce la muncă peste hotare, trebuie să găsească acum alte soluţii.

Reprezentanţii companiilor aeriene spun că decizia a fost luată pentru a mai diminua din pierderi. Multe curse au
devenit nerentabile în contextul scăderii drastice a numărului de călători în ultimii doi ani. Situaţia este însă un temporară.

Aerogara ieşeană ocupă al doilea loc la nivel naţional, după cea din Cluj Napoca, în topul celor mai aglomerate
aeroporturi regionale. Anul trecut, numărul aterizărilor şi decolărilor de pe aeroportul din Iaşi a înregistrat o creştere de 30% faţă de anul precedent.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt