Zeci de bucureşteni, sancţionaţi în weekend, în Centrul Istoric, în special pentru încălcarea normelor de convieţuire socială

Zeci de bucureşteni, sancţionaţi în weekend, în Centrul Istoric, în special pentru încălcarea normelor de convieţuire socială

Zeci de bucureşteni au fost sancţionaţi contravenţional, weekendul trecut, pentru încălcarea normelor de convieţuire socială în Centrul Istoric al Capitalei, informează Primăria Municipiului Bucureşti, prin intermediul unui comunicat.

În total, au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 42.000 de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru încălcarea normelor de convieţuire socială - prevăzute de Legea 61/1991, a regulilor de circulaţie referitoare la oprirea şi staţionarea neregulamentară, aruncarea gunoaielor pe domeniul public şi nerespectarea Legii 38/2003 ce reglementează taximetria.

"Activităţile poliţiştilor locali au vizat, în principal, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, verificarea modului de aplicare de către agenţii economici din Centrul Istoric a normelor de salubrizare şi respectarea regulilor antifumat în spaţii închise. Agenţii Poliţiei Locale Bucureşti au desfăşurat, totodată, acţiuni şi pe linie de circulaţie rutieră, poliţiştii locali având misiunea de a preveni opririle şi staţionările neregulamentare şi de a-i sancţiona pe conducătorii auto indisciplinaţi", precizează sursa citată.

Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti desfăşoară o serie de acţiuni, în vederea unui climat de siguranţă publică în zona centrului vechi al Capitalei, se mai arată în comunicat.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt