Ziua mondială a oceanelor (ONU)

Ziua mondială a oceanelor (ONU)

Sărbătorită în fiecare an la 8 iunie, Ziua mondială a oceanelor are rolul de a reaminti importanţa pe care o au oceanele în ce priveşte influenţa asupra planetei şi a speciei umane.

Tema pentru 2022, dedicată acestei zile, este "Revitalization: collective action for the ocean", potrivit www.un.org.

Cu acest prilej, Naţiunile Unite organizează prima sărbătoare hibridă a evenimentului anual, la sediul ONU din New York, pentru a fi transmisă în direct. Găzduit de Divizia pentru Afaceri Oceanice şi Legea Mării a Oficiului pentru Afaceri Juridice al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în parteneriat cu organizaţia non-profit Oceanic Global, evenimentul anual de anul acesta va face cunoscut modul în care putem lucra împreună pentru a asigura sănătatea şi bunăstarea oceanului.

Ziua mondială a oceanelor a fost instituită la 8 iunie 1992, cu prilejul summitului Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro. În baza rezoluţiei adoptate de Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008, Ziua mondială a oceanelor a fost recunoscută oficial de Organizaţia Naţiunilor Unite, urmând a fi sărbătorită în fiecare an la 8 iunie.

Oceanele reprezintă fundamentul vieţii pe Pământ, ele facilitând legătura între oameni de pe întregul mapamond. De asemenea, generează cea mai mare parte a oxigenului, absorb o mare parte din emisiile de dioxid de carbon, asigură hrană şi nutrienţi şi reglează clima.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt