6 persoane rănite după ce un autocar a intrat într-un cap de pod

6 persoane rănite după ce un autocar a intrat într-un cap de pod

Şase persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 60 ani au ajuns, miercuri, la spital, după ce un autocarul în care se aflau a intrat într-un cap de pod pe DJ 242E, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bereşti au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 242E, în localitatea Roşcani, soldat cu rănirea a şase persoane.

La faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 50 ani, a condus un ansamblu de vehicule, format din autocar şi remorcă, şi, la un moment dat, a pierdut controlul direcţiei, intrând într-un cap de pod aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.

În urma impactului, şase pasageri aflaţi în autocar, cu vârste cuprinse între 21 şi 60 ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt