A fost prelungită starea de alertă! Arafat a anunţat că certificatul de vindecare pentru COVID este valabil 180 de zile, faţă de 90 de zile cât era până acum

A fost prelungită starea de alertă! Arafat a anunţat că certificatul de vindecare pentru COVID este valabil 180 de zile, faţă de 90 de zile cât era până acum

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că certificatul de vindecare pentru COVID este valabil 180 de zile, de la 90 de zile cât era până în prezent, urmând ca această prevedere să vină în concordanţă cu certificatul digital şi cu abordarea europeană în această privinţă.

“Astăzi a fost prelungită starea de alertă pentru încă 30 de zile. În cele care au fost aprobate au fost realizate unele modificări pe care le anunţ acum. Poate cea mai importantă modificare îi vizează pe cei care au trecut prin boală. Până acum, noi am mers între 14 – 90 de zile, urmează să fie modificat de 14 la 180 de zile, ca să vină în concordanţă cu OUG privind certificatul digital şi abordarea europeană.”, a declarat Arafat, joi, la finalul şedinţei de Guvern.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt