Accident cu taxiul, 4 persoane rănite

Accident cu taxiul, 4 persoane rănite

O călătorie cu taxiul s-a terminat la spital pentru o persoană din Piteşti. La fel şi pentru alte 3 care au fost implicate într-un accident rutier în centrul oraşului. Iar un copil de 6 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce maşina în care se afla a fost lovită frontal de un autoturism care circula pe contrasens, pe Valea Oltului.

Coliziunea dintre un taxi şi o altă maşină chiar în centrul Piteştiului s-a terminat la spital pentru toţi ocupanţii celor două autoturisme.

De vină ar fi taximetristul care nu a adaptat viteza şi a intrat în plin în maşina din faţă. Salvatorii trimişi să intervină l-au găsit atât pe şofer cât şi pe pasager încarceraţi. Aceştia au fost transportaţi la spirtal. De îngrijiri medicale au avut nevoie şi cele două persoane care se aflau în maşina care circula regulamentar. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Şi la intrare în Sibiu, pe Valea Oltului, două maşini s-au ciocnit violent. Asta după ce un şofer inconştient a încercat să depăşească fără să semnalizeze, pe linia continuă. A intrat pe contrasens iar din faţă venea un alt autovehicul în care se afla o fetiţă de doar 6 ani. Accidentul a fost filmat cu o cameră de bord. Pe imagini se vede cum imediat după impact şoferul maşinii avariate scoate pe braţe copila care a scăpat doar cu răni uşoare. Şi în acest caz a fost deschis un dosar penal.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt