Accident neobişnuit în Bucureşti între o trotinetă electrică şi o bicicletă. Victima s-a lovit cu faţa de asfalt – Focus Prima TV

Accident neobişnuit în Bucureşti între o trotinetă electrică şi o bicicletă. Victima s-a lovit cu faţa de asfalt

Adevarul

Un accident mai puţin obişnuit a avut loc în Capitală, între un biciclist şi un tânăr pe trotinetă. Imaginile au fost surprinse de către camera de bord a unei maşini din trafic şi arată cum victima se loveşte cu faţa de asfalt, chiar în faţa unui autoturism din trafic.

Accidentul a avut loc într-o intersecţie aglomerată, puţin înainte de ora 17:00. În imagini se vede cum un biciclist vine din dreapta pe o bretea de circulaţie şi virează la dreapta fără să se asigure, iar din spatele maşinii din care se filmează apare cu viteză un tânăr pe trotinetă electrică.    Ca să evite impactul, tânărul de pe trotinetă frânează brusc şi zboară de pe vehicul, cade şi se loveşte cu faţa de asfalt, chiar în dreptul maşinii. Semaforul se făcuse verde şi din fericire şoferul a fost atent şi nu s-a pus rapid în mişcare, astfel că a putut să oprească autoturismul.   Biciclistul sare din şa şi încearcă să-l ajute pe cel de pe trotinetă, care din imagini se vede cum se resimte serios în urma impactului cu asfaltul.

Total
0
Shares
Total
0
Share