Adolescent afgan, în geamantanul unei românce

Adolescent afgan, în geamantanul unei românce

Descoperire şocantă a poliţiştilor de frontieră în această dimineaţă! Un adolescent afgan a fost găsit, ascuns în
geamantanul unei românce, într-un tren internaţional cu destinaţia Austria. Femeia, care avea o relaţie cu fratele
băiatului pe care încerca să-l treacă graniţa, s-a dat însă de gol în prezenţa vameşilor. Minorul se află acum în custodia reprezentanţilor DGASPC Arad.

Vameşii de la Curtici au avut parte de o surpiză de proporţii. La verificarea de rutină a pasagerilor aflaţi într-un tren care se îndrepta spre Viena, o femeie de 24 de ani a început să dea semne de nervozitate. Cercetarea amănunţită a scos la iveală că în geamantanul tinerei se găsea un un adolescent. Băiatul, în vârstă de 15 ani, este de naţionalitate afgană. În timpul anchetei care a urmat, femeia a mărturisit că încerca să-l treacă ilegal graniţa. Minorul a fost preluat de către reprezentanţii DGASPC Arad, iar femeia este cercetată acum pentru complicitate la tentativa de trecere ilegală a frontierei. Cazul de azi este însă doar vârful icebergului. Odată cu preluarea puteri de talibanii, afganii au pornit un adevărat exod către vestul Europei. Una din principalele rute trece prin România.

Drumul către statele bogate din Occident durează câteva săptămâni pentru afganii cu dare de mână. Pentru alţii
odiseea durează ani de zile. Bilal a ajuns în România la doi ani după ce a fugit din Afganistan.

ONG-urile de profil estimează că până la finele acestui an, peste 10 mii de cetăţeni afgani ar putea ajunge în România

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt