Aer poluat chiar şi în parcurile Capitalei

Aer poluat chiar şi în parcurile Capitalei

Aerul nu este poluat doar în şcolile de la marginea Bucurestiuli, ci şi în centru! Şi culmea, chiar şi în parcuri, acolo unde mergem atunci când vrem să ne relaxăm la aer curat. Spre exemplu, Grupul de Initiaţivă Civică Cişmigiu si Aerlive au montat senzori care măsoară calitatea aerului în zona parcului Cişmigiu.

Despre datele colectate de senzorii care măsoară calitatea aerului am vorbit la FOCUS cu Octavian Berbeceanu. Fostul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a declarat că ne confruntăm cu un grad ridicat de poluare nu doar în Bucureşti, ci ,,se întâmplă în toate centrele mari, în toate reşedinţele de judeţ, acelaşi lucru l-am găsit şi la Râmnicu Vâlcea, Braşov, Constanţa, Iaşi, la Cluj. Este o practică foarte păguboasă pentru sănătatea noastră, dar în mod special a copiiilor care sunt în creştere şi dezvoltarea organelor interne şi a creierului este profund afectată de acest nor nociv care, de obicei, rămâne în zona şcolii timp de o jumătate de oră atunci când părinţii îşi duc copiii la şcoală."

Referindu-se la Capitală, Octavian Berbeceanu a precizat că ,,încă avem un sistem deficitar de măsurare a calităţii aerului, vorbim şi de poluare de fond, dar şi de cea generată de trafic. Nu putem identifica cert sursele de poluare ca să luăm măsuri. Ca să ai un plan de combatare a poluarii trebuie să ştii sursele."

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt