Apă dată cu porţia în tot mai multe localităţi

Apă dată cu porţia în tot mai multe localităţi

Începe raţionalizarea apei şi pe Litoral. În localitatea Corbu apa potabilă se va furniza după un program prestabilit, din
cauza secetei. Toate pensiunile si gospodariile din localitate vor avea apă potabilă la robinete cinci ore dimineaţa şi alte
opt ore seara. Regia de Apă nu ştie cât timp vor dura restricţiile.

Apa aproape că nici nu mai picură în gospodăriile din comuna Corbu. Societatea care se ocupă cu distribuirea apei… au luat decizia de a da oamenilor apă cu porţia, din cauza stocurilor care se epuizează văzând cu ochii. Anunţul a fost făcut aseară, pe internet.

Edilul comunei a fost luat prin surprindere şi n-a ştiut ce sa le spuna localnicilor. E supărat pentru că Regia de Apă nu le-a
trimis niciun aviz.

Proprietarii de pensiuni se uită cu…înfrigurare către situaţia creată.

Furnizorul de apa a recurs la acest gest din cauza temperaturilor ridicate care s-au resimţit în această perioad, iar pe fondul caniculei oamenii au folosit mai multă apă. Apa cu porţia va fi distribuită pe termen nelimitat. Nimeni nu ştie în acest moment, cât va dura programul de raţionalizare.

Comuna Corbu are 57oo de locuitori, la care în sezonul estival se-adaugă câteva sute de turişti. Sunt, însă, tot mai
multe localităţi din România în care apa se va da cu porţia. Raţionalizarea urmează să fie impusă şi în judeţul Ilfov. În
Baloteşti, Periş şi Cernica, furnizorul local a anunţat că pe timp de noapte apa va fi oprită pentru refacerea stocurilor.

Administraţia Naţională a Apelor Române face apel la populaţie să nu folosească apa pentru irigaţii sau pentru umplerea piscinelor sau bazinelor. "Să folosim raţional rezervele de apă pentru toate tipurile de folosinţe", au scris într-un comunicat oficialii organizaţiei. Astfel de probleme sunt şi în judeţele Botoşani, Neamţ şi Maramureş, tot din cauza secetei. Judeţul Vrancea este la un pas de a deveni zonă calamitată.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt