Aproape 300 de decese COVID-19 raportate de autorităţi. În ultimele 24 de ore au fost 73 de cazuri noi

Aproape 300 de decese COVID-19 raportate de autorităţi. În ultimele 24 de ore au fost 73 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore au fost 73 de cazuri noi de COVID-19. Autorităţile au raportat alte 294 de decese din care 288 sunt din lunile anterioare. La ATI sunt 80 de pacienţi COVID-19.

Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.740 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.045.351 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 73 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 28.06.2021 (10:00) – 29.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 294 de decese (158 bărbaţi şi 136 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău,Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Galaţi, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Prahova, Sălaj, Satu Mare şi Municipiul Bucureşti.

288 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt