Bărbat de 74 de ani a accidentat mortal cu mașina o femeie pe DN 73 – Focus Prima TV

Bărbat de 74 de ani a accidentat mortal cu mașina o femeie pe DN 73

O femeie a fost lovită mortal de un autoturism, vineri dimineaţa, pe DN 73, pe raza localităţii Miceşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

“Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş, s-a stabilit că un bărbat de 74 de ani, din Bucureşti, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localităţii Miceşti, din direcţia Piteşti către Câmpulung, după ieşirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat mortal o femeie de 34 de ani, care se deplasa pe aceeaşi parte a drumului”, au precizat reprezentanţii IPJ Argeş.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

“Totodată, având în vedere că victima accidentului rutier se afla în drum către serviciu, în cauză va fi sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă”, mai anunţă IPJ Argeş.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul. 

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
Total
0
Share