Bărbat dispărut în lacul Vârşolţ.

Bărbat dispărut în lacul Vârşolţ.

O echipă de scafandri formată din pompieri din judeţele Maramureş şi Hunedoara caută, în dimineaţa zilei de joi, un bărbat dispărut miercuri în apele lacului de acumulare de la Vârşolţ.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj a fost sesizat, joi, prin apelul unic de urgentă -112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârsta de 39 de ani, s-a înecat în lacul Vârşolţ.

"Din primele verificări efectuate, se pare că bărbatul este din comuna Balc, judeţul Bihor. Acesta se afla la pescuit, împreună cu trei prieteni, a intrat în lac, pentru a înota şi, în scurt timp, nu a mai fost văzut", au precizat joi, pentru AGERPRES, reprezentanţii IPJ Sălaj.

La faţa locului au intervenit, miercuri, secţia de pompieri din Şimleu Silvaniei şi Detaşamentul Zalău, misiunea de căutare având loc timp de mai multe ore, inclusiv cu o barcă cu sonar, fără rezultat.

Căutările au fost suspendate pe timpul nopţii, dar au fost reluate joi dimineaţa, în sprijin fiind solicitată şi intervenţia unei echipe de scafandri, formată din cadre de ISU Maramureş, respectiv de la ISU Hunedoara, potrivit precizărilor făcute pentru AGERPRES de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.

Până în prezent, bărbatul nu a fost găsit.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt