Belarusul ar putea fi acuzat de terorism - Focus Prima TV

Belarusul ar putea fi acuzat de terorism

Avionul de linie al companiei Ryanair, deturnat aseară, a ajuns în cele din urmă la destinație, in Lituania. Sunt doi
oameni arestați acum în Belarus, jurnalistul Roman Protasievici și iubita acestuia. Pentru a putea pune mîna pe ei a fost orchestrată o întreaga operațiune, iar în aeronavă au fost inlcusiv agenți KGB, apropiați lui Aleksandr Lukașenko, acuză autoritățile irlandeze.

Acesta este Roman Protasievici. Iar fotografia – ultima În libertate, îl arată pe jurnalist în autobuzul de pe aeroportul din Atena care îl ducea la avionul către Vilnius. Orașul în care se refugiase pentru a scăpa de represaliile regimului Lukasenco! Protasevici, acum în vârstă de 26 ani, a devenit disident al regimului de la Minsk încă din adolescență. De două ori exmatriculat – din liceu și din facultate, după pariticipări la proteste și exprimările critice la adresa guvernlui, jurnalistul a fugit din Belarus în 2019. Și-a continuat, din Lituania, seria de
dezvăluiri. NEXTA, plaftormă online accesibilă prin Telegram, pe care scriu opozanții regimului Lukașenko și prin
intermediul căreia au fost organizate proteste antiguvernamentale, este fondată și editată de Protasevici.

Cursa Ryanair de duminică. plecată de la Atena, a fost deturnată cu doar 100 de km îniante de intrarea în
spațiul aerian al Lituaniei. Turnul de control de la Minsk l-a anunțat pe pilot că este posibil ca în avion să fie o bombă! În doar 4 minute un avion de luptă MIG 29 s-a ridicat de la sol, a interceptat cursa de linie și a escortat aeronava până la aterizarea de pe aeroportul din Minsk. Toți pasagerii au fost dați jos, iar bagajele înșirate pe pe pistă. Două persoane au fost reținute: jurnalistul, Roman Protasevici, și iubita lui. Informația a fost confirmată de lidera opoziției, Svetlana Tikhanovskayam care a cerut eliberarea imediată a Sofiei Sapega, cetățean rus, și a jurnalistului. Autoritățile irlandeze spun că la bordul avionului s-ar fi aflat și agenți ai serviciilor secrete din Belarus.

Ordinul de deturnare a avionului, sub pretextul unei amenințări cu bombă, ar fi fost dat direct de Lukasenko

Reacțiile internaționale au apărut imediat. Julie Fisher, ambasadorul Statelor Unite în Belarus, a criticat în
termeni duri acțiunea regimului Lukasenko și a spus că: regimul de la Minsk a arătat dispreţul faţă de comunitatea internaţională!

Grecia, Franţa,România sunt doar câteva dintre ţările care au reacţionat şi ele, iar Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a catalogat incidentul ca fiind unul grav şi periculos. Bruxelles-ul discută astăzi şi mâine în
cadrul unei reuniuni extraordinare posibile sancţiuni prentru belarus. Klaus Iohannis este unul dintre şefii de stat care participă la acest consiliu european. O primă propunere a venit din partea lui Dacian Ciolos (intra carton 3): aceea de închidere a spaţiului aerian al Uniunii Europene pentru aeronavele din Belarus. Analiștii de politică externă sunt însă sceptici cu privire la eventualele sancțiuni pe care le va aplica Uniunea Europeană în acest caz.

Oficialii guvernamentali beloruși au reacționat la mai bine de 12 ore de la producerea evenimentului. Acțiunile au fost conform normelor internaționale, spune MAE din Belarus, iar tările europene politizează incidentul. Conform Reporters sans Frontieres , Belarus este una dintre cele mai periculoase țări din lume pentru jurnaliștii independenți și bloggeri, care au devenit “ținte favorite ale regimului”

Total
0
Shares
Total
0
Share