Biden îi propune o întâlnire lui Putin

Biden îi propune o întâlnire lui Putin

Tensiunile din estul Ucrainei iau o amploare fără precedent. Zeci de mii de soldaţi ruşi sunt masaţi la graniţa vecinului nord-estic al României. Oficialii de la Kiev lansează apeluri de ajutor Alianţei Nord Atlantice, iar pentru a stopa escaladarea conflictului, pe fir a intrat şi preşedintele american Joe Biden. Acesta i-a propus deja o întâlnire
preşedintelui rus Vladimir Putin.

Conflictul mocnit din estul Ucrainei ameninţă să devină un război în toată regula. Aşa că preşedintele de la Casa Albă a pus mâna pe telefon şi a vorbit cu Vladimir Putin. I-a propus chiar organizarea unui summit în care cei doi lideri să discute faţă în faţă.

Răspunsul Kremlinului a venit prompt. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a afirmat că deocamdată nu se pune probleme unei întâlniri între cei doi lideri.

Între timp, ministrul de externe al Ucrainei a solicitat public ajutorul NATO.

Armata ucraineană estimează că peste 50 de mii de soldaţi ruşi au fost mobilizaţi la graniţa sa. Într-o vizită pe linia frontului din Donbas, preşedintele de la Kiev, Vladimir Zelenski a lansat şi el un apel aliaţilor şi propriilor soldaţi.

Apropierea din zona de conflict a adus şi România pe buzele oficialilor de la Pentagon. Fostul secretar american al
apărării, Mark Esper, a afirmat că Statele Unite ar trebui să desfăşoare mai multe trupe în România şi în Bulgaria pentru a descuraja comportamentul agresiv al Federaţiei Ruse.

Afla mai multe desprebidenintalnireputintop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt