Bolnavii de cancer, „alungaţi” din spitale de pandemie. Strigăt disperat al medicilor: „Situaţia e dramatică”

Bolnavii de cancer, „alungaţi” din spitale de pandemie. Strigăt disperat al medicilor: „Situaţia e dramatică”

Numărul bolnavilor de cancer care se adresează spitalelor s-a redus dramatic în timpul pandemiei. Medicii din Timişoara vorbesc de o reducere cu 50 la sută a numărului de pacienţi oncologici care ajung la spital. „Este un mare semnal de alarmă”, a avertizat managerul Spitalului Municipal Timişoara.

Pandemia a redus drastic numărul bolnavilor de cancer care ajung să se trateze în spital. Recent, vorbind despre achiziţia unor noi echipamente medicale pentru spitalul pe care îl conduce, managerul Spitalului Municipal Timişoara, medicul Daniel Maliţa, a tras un puternic semnal de alarmă în priviniţa modului în care bolnavii de cancer au fost afectaţi de pandemie. Potrivit medicului, în primele trei luni din 2021, numărul pacienţilor oncologici de la Spitalul Municipal s-a redus cu 50 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Daniel Maliţa a făcut apel la pacienţii oncologici, cerându-le să meargă la spital, fără teama că se vor infecta.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt