Bugetul Braşovului pe 2022 este ambiţios, cu foarte multe investiţii

Bugetul Braşovului pe 2022 este ambiţios, cu foarte multe investiţii

Primarul Braşovului, Allen Coliban, a declarat, marţi, că proiectul de buget al municipiului este unul ambiţios, cu foarte multe "elemente pe zona de investiţii", menţionând totodată că acesta cuprinde sume pentru foarte multe documentaţii tehnice ce stau la baza proiectelor cu finanţări nerambursabile.

"Este un buget ambiţios, cu foarte multe elemente pe zona de investiţii, cu foarte documentaţii tehnice care stau la baza proiectelor cu finanţări nerambursabile - nu putem să cerem finanţări pentru obiective de investiţii fără să avem studiile de fezabilitate, de cele mai multe ori şi cele tehnice sau alte documente, prin urmare avem foarte multe documentaţii în lucru anul acesta. Continuăm ce am făcut anul trecut - pregătirea proiectelor mari şi aducerea lor la punctul de depunere a cererilor de finanţare. De asemenea, avem multe proiecte care intră în execuţie. (...) Cea mai mare provocare a noastră va fi să executăm acest buget. Datoria noastră este să ne ridicăm la nivelul ambiţiilor şi nevoilor municipiului", a declarat Coliban într-o prezentare online, transmisă de Primărie.

Edilul braşovean a precizat că, în bugetul pe anul în curs este inclusă suma de peste 160 milioane de lei pentru continuarea a 30 de proiecte cu finanţare nerambursabilă (guvernamentală şi externă), printre care se numără achiziţia de autovehicule electrice şi hibrid, realizarea unui parc&ride (în cartierul Bartolomeu), sistemul de management informatizat al traficului etc.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt