Cadavrul unei femei de 47 de ani, dintr-o comună buzoiană, descoperit pe câmp. Era căutată de două zile – Focus Prima TV

Cadavrul unei femei de 47 de ani, dintr-o comună buzoiană, descoperit pe câmp. Era căutată de două zile

O buzoiancă de 47 de ani, din Pietroasele, dispărută în după-amiaza zilei de joi, a fost găsită decedată pe câmp, la mai bine de două zile după ce a plecat de acasă.

Poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Merei au fost sesizaţi în noaptea de 18 spre 19 martie cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 47 de ani, din Pietroasele, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în jurul orei 15.00, şi nu a mai revenit la locuinţă. 

Potrivit IPJ Buzău, sesizarea a fost făcută de către fiul femeii, la opt ore după plecarea mamei sale, în jurul orei 23.00, prin apel la 112. Imediat după primirea apelului, poliţiştii au demarat verificările, fiind consemnate datele comunicate atât de fiul, cât şi de concubinul femeii. 

În seara de 19 martie, în cadrul activităţilor de căutare şi în urma investigaţiilor, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Merei au stabilit că femeia ar fi plecat spre o zonă greu accesibilă, din localitatea Dara. 

Total
0
Shares
Total
0
Share