Câinii care salvează oameni

Câinii care salvează oameni

Nu doar oamenii pot fi salvatori, ci şi animalale. O demonstrează câinii utilitari antrenaţi asiduu pentru situaţii limită. Fie că este vorba de câini cu pedigree sau maidanezi, cu toţii sunt pregătiţi să îşi facă treaba când e nevoie de ei. În cazul cutremurelor, caută oameni sub dărâmături, iar în cazul
persoanelor dispărute, poliţia apelează la ei.

E o zi mohărâtă, în pădure. Dar Bruno are o misiune importantă. Caută o persoană dispărută. E însoţit de Mihai, voluntarul care îl instruieşte.

După câteva minute, victima este găsită. Câinele începe să latre.

În cazul acesta a fost vorba doar despre un antrenament. Menit să-i înveţe pe câinii utilitari cum să acţioneze în cazurile reale în care oamenii se află în pericol de moarte.

În timpul antrenamentului, prin viteză şi agerime se remarcă un câine fără pedigree.

Challapa e o căteluşă maidanez, care a fost găsită pe stradă de Vlad, într-o cutie, împreună cu fraţii ei.

Căţeluşa a fost inclusiv în Albania, după cutremurul din 2019, să caute victimele sub dărâmături. Câinii utilitari sunt pregătiţi şi pentru dezastrele naturale.

Clubul Câinilor Utilitari a fost înfiinţat în urmă cu zece ani. Pe lângă patrupedele de căutare şi slavare, voluntarii pregătesc şi câini pentru terapie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt