Capitala, în scenariul roșu. Noi restricții în București - Focus Prima TV

Capitala, în scenariul roșu. Noi restricții în București

Este oficial! Capitala a intrat în scenariul roșu. Asta înseamnă că intră în vigoare criteriul ratei de vaccinare în rândul angajaților din învățământ. Iar astfel elevii din zeci de școli trec în online, iar copiii de la zece grădinițe vor sta acasă. Sunt schimbări și în cazul restaurantelor și cafenelelor. Acestea vor funcționa la o capacitate de
maximum 30%, pentru persoanele vaccinate sau testate negativ.

Bucureștiul a intrat în scenariul roșu după ce a ajuns la rata de infecatre de 3,32 cazuri la mia de locuitori.

Asta a adus noi măsuri în București. Localurile vor funcționa la maximum 30% din capacitate. La fel și cele din unitățile hoteliere. Iar regulile se aplică și în cazul sălilor de fitness sau al cinematografelor.

Prefectul Bucureștiului a anunțat că vor fi discuții și în legătură cu aglomerația din mijloacele de transport în comun. Odată cu depășirea pragului critic de 3 la mie, se închid și unitățile de învățământ în care mai puțin de 60% dintre profesori sunt nevaccinați, iar orele se vor desfășura online pentru elevi. Potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul Educației, dintre cele 655 de unități de învățământ din București, 57 aveau rata de vaccinare a personalului sub 60%. Noile reguli au intrat deja în vigoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share