Câştigul salarial mediu net a crescut la 3.620 de lei la sfârşitul anului trecut. Cele mai mici sume - în hoteluri şi restaurante

Câştigul salarial mediu net a crescut la 3.620 de lei la sfârşitul anului trecut. Cele mai mici sume - în hoteluri şi restaurante

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.620 lei în luna decembrie a anului trecut, în creştere faţă de luna precedentă cu 209 lei (+6,1%), potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (8.350 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.685 lei).

În luna decembrie 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.906 lei, cu 341 lei (+6,1%) mai mare decât în luna noiembrie 2020.

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,4%.

În ultima lună a anului trecut, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, a realizărilor de producţie ori a încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte). Rezultatul a fost influenţat şi de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt