Cătălin Anghel (FC Viitorul) - Partida cu Astra Giurgiu poate fi considerată ultima finală a sezonului

Cătălin Anghel (FC Viitorul) - Partida cu Astra Giurgiu poate fi considerată ultima finală a sezonului

Antrenorul echipei de fotbal FC Viitorul, Cătălin Anghel, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă online, că partida cu Astra Giurgiu poate fi considerată ultima finală a sezonului şi a precizat că formaţia sa are capacitatea de a o câştiga.

"Poate fi considerată ultima finală, pentru că ambele echipe îşi doresc să câştige şi va fi un meci foarte disputat. Însă eu cred că avem capacitatea să câştigăm meciul de mâine. La meciuri de acest gen nu mai contează ce s-a întâmplat înainte (n.r. - în partidele precedente). Ambele echipe vor da totul şi vor încerca să-şi aproprie victoria", a afirmat Anghel.

"Trebuie să fim mult mai stăpâni pe noi, mult mai inteligenţi şi să creăm ocazii din care să marcăm. Bineînţeles că noi avem un plus de moral după ultimele victorii. Sperăm ca acest moral să ne ajute mâine să ne facem meciul uşor", a adăugat tehnicianul formaţiei constănţene.

Echipa de fotbal FC Viitorul întâlneşte, miercuri, de la ora 18:30, pe teren propriu, formaţia Astra Giurgiu, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a, ultima a play-out-ului Ligii I.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt