Ce i-a spus preşedintele Franţei românului din Legiunea Străină căruia i-a acordat cetăţenia franceză

Ce i-a spus preşedintele Franţei românului din Legiunea Străină căruia i-a acordat cetăţenia franceză
Adevarul

În cadrul programului „Egalitatea de şanse”, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a înmânat personal decretul prin care cinci luptători ai Legiunii Franceze, printre care şi un român, devin cetăţeni francezi. Cu această ocazie, Macron a luat masa cu ei şi a urmărit antrenamentele.

Emmanuel Macron a predat decretul de naturalizare către cinci legionari, la un centru de instruire al Legiunii străine din Saint-Gaudéric, în Aude, vineri, 12 martie, relatează presa franceză. „Franţa te invită să devii parte a istoriei sale”, a spus preşedintele Emmanuel Macron cu ocazia ceremoniei solemne de înmânare a decretului lor de naturalizare, vineri, la Saint-Gaudéric (Aude) către cinci legionari, pentru a evidenţia această formă excepţională de integrare oferită angajaţilor străini ai acestei unităţi de elită. „Sunt fericit că am redescoperit principiile şi metodele care permit Legiunii să integreze cu o eficienţă de neegalat o astfel de diversitate de bărbaţi şi culturi”, a declarat preşedintele cu ocazia predării documentelor către un polonez, un brazilian, un român , un nepalez şi un algerian.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt