Ce pensie poţi avea la limita de vârstă, dacă nu ai cotizat minimum 15 ani sau ai doar câţiva ani peste această limită – Focus Prima TV

Ce pensie poţi avea la limita de vârstă, dacă nu ai cotizat minimum 15 ani sau ai doar câţiva ani peste această limită

Legea pensiilor a fost modificată succesiv în ultimii ani, astfel încât veniturile lunare ale celor care au ieşit la pensie au fost de mai multe ori schimbate.

Începând cu data de 1 septembrie 2020, beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 800 de lei, încasează  lunar această valoare, denumită “Indemnizaţia socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificarile şi completările ulterioare (OUG 82/2017, OUG 114/2018 şi OUG 135/2020). Ultimele date statistice publicate de Casa Naţională de Pensii Publice, arată că ‭903,503‬ de pensionari sunt în această situaţie.    Prin noua lege a pensiilor (legea 127/2019), s-au adus modificări notabile printre care şi modul de calcul al pensiilor.    Astfel, vor exista 2 tipuri de pensii minime: pensie minimă şi pensie minimă de urmaş, după cum susşin specialiştii.

Total
0
Shares
Total
0
Share