Ceremonie militară şi religioasă de înmânare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila”

Ceremonie militară şi religioasă de înmânare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila”

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu participă, miercuri, la ceremonia militară şi religioasă de înmânare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila”.

”Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” va primi miercuri, 15 septembrie, de la Preşedintele României, Klaus Iohannis, Drapelul de luptă, în cadrul unei ceremonii militare şi religioase care va avea loc de la ora 11.00”, a transmis MInisterul Apărării.  

Ceremonia va avea loc la sediul Ministerului Apărării Naţionale.   Decretul de acordare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” a fost semnat recent de preşedintele României, cu prilejul împlinirii a 190 de existenţă a unităţii medicale militare.   

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt