Cinci femei au fost arestate în sudul Franţei în legătură cu plănuirea unui atac islamist

Cinci femei au fost arestate în sudul Franţei în legătură cu plănuirea unui atac islamist

Procurorii antiterorism din Franţa au arestat cinci femei în oraşul Beziers şi au deschis o anchetă preliminară cu privire la un posibil plan de atac islamist, informează Reuters, citând o sursă judiciară. 

Întrebat în legătură cu ancheta şi arestările, care au avut loc noaptea trecută, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Gabriel Attal, a declarat pentru LCI TV că nu are informaţii în plus în acest moment cu privire la ţinta posibilului plan de atac.

Le Point notează că arestările ar fi legate de un posibil plan de atac la o biserică din oraşul Montpellier.

Cele cinci femei fac parte din aceeaşi familie, iar dintre ele doar una este suspectată că voia să comită o acţiune violentă, menţionează Le Point. Mama şi cele trei surori ale femeii care este suspectată au fost arestate pentru că se aflau la domiciliu, a afirmat o sursă judiciară, care menţionează că dintre surori cel puţin una este minoră.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt