Cioloş i-a trimis un SMS lui Cîţu. Ghinea: Ar fi neelegant să vă spun ce i-a răspuns preşedintele PNL

Cioloş i-a trimis un SMS lui Cîţu. Ghinea: Ar fi neelegant să vă spun ce i-a răspuns preşedintele PNL

Rareş Bogdan şi Cristian Ghinea au confirmat luni seara, la Digi24, că Dacian Cioloş i-a trimis un SMS lui Florin Cîţu pentru a-l invita la discuţii pentru refacerea coaliţiei şi formarea unui nou Guvern. „Se conturează un plan de acţiune, care este foarte simplu. Noi dorim refacerea coaliţiei de guvernare cu PNL şi UDMR”, a spus Ghinea, care a mai menţionat că Dacian Cioloş va lansa invitaţii către PNL şi UDMR, pentru ca echipele de negociatori să se întâlnească şi să discute despre programul de guvernare şi despre structura guvernului.

Rareş Bogdan (PNL): Cred că domnul Cioloş va începe discuţiile cu colegii domniei sale, alături de care a dat jos Guvernul Cîţu. Adică cu cei din AUR şi PSD. După ce domnia sa va discuta cu cei din AUR şi PSD, noi vom sta de vorbă cu domnia sa, într-un dialog absolut normal, civilizat, după ce vom lua o poziţie clară, asumată, din partea BPN al PNL.

Florin Cîţu cred că a primit o invitaţie la discuţii în această seară, deocamdată nu am primit o invitaţie oficială. Eram lângă Florin Cîţu, premierul nostru şi preşedintele partidului şi cred că i-a dat un mesaj domnul Cioloş. Domnul Cîţu i-a răspuns absolut civilizat domnului Cioloş.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt