Cîţu, despre introducerea restricţiilor: Niciodată. Am trecut prin pandemie fără vaccin şi am avut mall-uri şi magazine deschise

Cîţu, despre introducerea restricţiilor: Niciodată. Am trecut prin pandemie fără vaccin şi am avut mall-uri şi magazine deschise

Premierul Florin Cîţu spune că autorităţile nu vor institui noi restricţii, în contextul creşterii numărului de noi cazuri de COVID-19: „Vreau să iau experienţa de anul trecut şi să o combinăm cu ceea ce avem astăzi - avem vaccin”.

„Niciodată”, a fost replica lui Florin Cîţu, atunci când a fost întrebat dacă se pune problema introducerii de noi restricţii, în contextul creşterii numărului de noi cazuri de COVID-19.

El spune că România a trecut în 2020 prin pandemie fără să existe vaccinul împotriva COVID-19.

„Am trecut prin pandemie anul trecut fără vaccin. Şi totuşi am avut... mersul la mall a fost deschis, deşi au fost închise foarte multe dintre magazine. Vreau să iau experienţa de anul trecut şi să o combinăm cu ceea ce avem astăzi - avem vaccin, avem o soluţie şi vom vedea care sunt cele mai bune variante. Dar acel certificat nu este o restricţie”, a spus premierul, potrivit Mediafax.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt