Anca Dragu: După criza din 2008 s-a constatat că în sectorul public existau peste 250 de sporuri, cele mai multe erau la nivel local, de exemplu spor de zâmbet, spor pentru refacerea la venirea din concediu

Anca Dragu: După criza din 2008 s-a constatat că în sectorul public existau peste 250 de sporuri, cele mai multe erau la nivel local, de exemplu spor de zâmbet, spor pentru refacerea la venirea din concediu
foto: Pixabay

Problema cea mai mare a sistemului de salarizare bugetar românesc este lipsa unui sistem transparent de angajare şi lipsa evaluărilor periodice ale angajaţilor, a declarat la Prima News senatorul USR Anca Dragu, fost ministru de Finanţe.

 

„Problema sporurilor este o tară enormă a sistemului public de salarizare din România. După criza din 2008 s-a constatat că în sectorul public existau peste 250 de sporuri, cele mai multe erau la nivel local, de exemplu spor de zâmbet, spor pentru refacerea la venirea din concediu etc. Sporurile pot ajunge la mai mult de jumătate din salariul unei persoane. O analiză a Băncii Mondiale arăta că în Grecia sporurile sunt la 60 la sută şi spre măsură ce mergi către vest sporurile scad spre zero. Sporurile practic duc salariul în pixul şefului, el decide cine zâmbeşte, cine munceşte mai mult”, a arătat senatoarea USR.

 

Ea a criticat aspru decizia autorităţilor locale din Neamţ, care au oferit zile libere în plus unor bugetari pentru că stau prea mult pe scaun.

 

„Aceste persoane care cer sporuri de hemoroizi ar trebui să aibă muncă de teren şi nu de birou, lucrează la DGASPC, primarul trebuia să-i întrebe de ce nu sunt în teren. Este un abuz al unui sistem care nu ar trebui să permită aşa ceva. Legea salarizării unitare este prevăzută în PNRR şi trebuia să avem deja un draft cel puţin, nu să discutăm cum nişte oameni îşi trag avantaje. Trebuie să avem legea salarizării unice, să vedem o reducere drastică a sporurilor, munca trebuie remunerată în funcţie de calitate şi cantitate. Pentru cei care muncesc 12 ore pe zi, 5000 de lei e un salariu mic, dar dacă plimbi o hârtie toată ziua e foarte mult. Problema e modul în care se intră în sistem, cariera unui funcţionar public trebuie să fie cu multe evaluări”, a subliniat Anca Dragu.

 

Specialistul în HR Doru Dima a spus că trebuie să existe acest spor, atunci când boala îţi afectează performanţa la muncă, dar că trebuie să existe dovezi medicale în acest sens.

 

„Spor de plictiseală la locul de muncă, cred că foarte mulţi şi-ar lua asemenea spor. Atunci când stai să născoceşti tot felul de lucruri de genul ăsta, înseamnă că n-ai ce face la locul de muncă. Un pic de spor de boală psihică nu le-ar strica celor care susţin asemenea lucruri. Hemoroizii nu vin neapărat de la statul în fund, vin şi de la alimentaţie şi de la altele. Băieţii ăia poate ar trebui să se ocupe de problemele oamenilor din zona respectivă. Faptul că un consilier local s-a gândit la asta e clar că nu trăieşte doar din indemnizaţia de la consiliu”, a arătat Dima.

 

El a precizat că angajaţii se pot feri de problemele statului la birou, dacă se ridică o dată la 45 de minute de pe scaun, iar dacă au un şef care nu-i lasă, i-a sfătuit să-şi caute un alt şef.

Afla mai multe despresporuribugetarihemoroizi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt