Daniel Ioniţă: Republica Moldova este o prioritate de prim-rang pentru România

Daniel Ioniţă: Republica Moldova este o prioritate de prim-rang pentru România

Republica Moldova este o prioritate de prim-rang pentru România. Declaraţia aparţine ambasadorului României la Chişinău, Daniel Ioniţă. Diplomatul şi-a manifestat mulţumirea că forţe proeuropene deţin puterea absolută în Republica Moldova, fapt ce a permis o intensificare a relaţiilor dintre cele două state. Oficialul a mai menţionat că România va susţine, în continuare, fără rezerve, parcursul european al Republicii Moldova, notează IPN.

Ambasadorul Daniel Ioniţă spune că odată cu preluarea puterii de către Partidul Acţiune şi Solidaritate, dinamica parteneriatelor dintre România şi Republica Moldova s-a intensificat, fapt confirmat şi de Foaia de Parcurs privind colaborarea moldo-română semnată de către miniştrii de externe Bogdan Aurescu şi Nicu Popescu. Documentul vizează demararea unor proiecte pe domeniul energetic, al infrastructurii rutiere, dar şi prelungirea acordului de asistenţă nerambursabilă de 100 de milioane de euro semnat încă în 2010 de Guvernele celor două state.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt