Disperat după bani, statul a ajuns să bage mâna şi în buzunarul ONG-urilor, care se plâng că vor dispărea, odată cu serviciile sociale pe care le furnizează

Disperat după bani, statul a ajuns să bage mâna şi în buzunarul ONG-urilor, care se plâng că vor dispărea, odată cu serviciile sociale pe care le furnizează
foto: Pixabay

Mobilizare fără precedent după apariţia, în spaţiul public, a proiectului noilor măsuri fiscale ale Guvernului. Peste 1.000 de asociaţii, ONG-uri şi fundaţii cer renunţarea la prevederea care le-ar reduce şi chiar le-ar elimina sponsorizările primite de la companii.  Scopul ordonanţei pregătite de executiv, care circulă în formă de draft, este să aducă bani în plus la buget.  Specialiştii spun însă că impactul ar fi minim pentru stat, dar va pune pe butuci astfel de organizaţii.

Asociaţia Dăruieşte Viaţă a reuşit să strângă suficienţi bani pentru a ridica un spital. Primul de oncologie pediatrică din România. Construcţia clădirii, centrala termică, echipamentele, toate au costat 43 de milioane de euro, iar banii au venit din donaţiile a peste 350.000 de persoane fizice şi 7.000 de companii. De altfel, 50% din veniturile anuale ale asociaţiei provin din donaţiile companiilor.

În draftul ordonanţei de urgenţă care aduce noi măsuri fiscale se spune că banii donaţi pentru sposorizări nu vor mai fi scăzuţi din impozitul pe profit al firmelor.

Efectul - companiile nu vor mai fi dispuse să-şi redirecţioneze  20% din impozitul pe profit către asociaţiile pe care le susţin. Dacă ordonanţa va fi adoptată în forma sa actuală, fondurile ONG-urilor precum "Dăruieşte Viaţă" vor fi grav afectate. Asta în condiţiile în care asociaţia s-a angajat să doneze spitalul statului român, pentru ca toată lumea să beneficieze de serviciile moderne.

Mai mult, astfel de organizaţii acordă servicii pe care statul nu este în stare să le pună la dispoziţia pacienţilor. Spre exemplu, Hospice Casa Speranţei oferă gratuit, de 30 de ani, îngrijiri paliative românilor care suferă de boli incurabile. Fundaţia are două spitale, la Braşov şi la Bucureşti, şi un centru medical la Adunaţii Copăceni. Serviciile au ajuns la peste 45.000 de oameni, însă cererea este mult mai mare - 170.000 de oameni cer ajutor în fiecare an. Astfel că fundaţia s-a apucat să strângă fonduri pentru a construi un nou spital de îngrijiri paliative. Planuri care se văd acum zădărnicite.

În acest context, societatea civilă a reacţionat rapid. În 24 de ore peste 1.000 de organizaţii au semnat o scrisoare prin care cer guvernului să nu intervină asupra actualei legi a sponsorizării. 

Scrisoarea a fost deja trimisă către cabinetul premierului. Iniţiatorii săi au calculat şi impactul prevederilor ordonanţei: 0,15% din PIB, care ajung la asociaţii, în loc să ajungă la bugetul de stat. În 2020 acest procent a însemnat 1,8 miliarde de lei.

Afla mai multe despreongtaxeprotestguvern
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt