Guvernul ia taxe peste taxe de pe spinarea românilor

Guvernul ia taxe peste taxe de pe spinarea românilor
foto: Pixabay

Draftul de ordonanţă de urgenţă cu noile măsuri fiscale a inflamat pe toată lumea. Noile taxe ar trebui să acopere gaura imensă de la buget, dar mediul privat spune că este un atac fără precedent al statului şi că nu poate funţiona fără niciun fel de pre-dic-ti-bi-li-tate. În tot acest timp, guvernanţii nu îşi asumă documentul, dar nici nu îl reneagă. Ei spun că măsurile încă se discută la nivel de coaliţie.

Claudiu, împreună cu familia sa, administrează de 20 de ani o fermă de 2.000 de hectare din judeţul Argeş. Cea mai mare provocare pentru tânărul antreprenor o reprezintă forţa de muncă.

Pentru a veni în ajutorul fermierilor, în vara trecută, guvernul a introdus facilităţi fiscale. Angajaţii din agricultură sunt scutiţi de impozitul pe venit şi de plata cotizaţiei la sănătate.

TAXE NOI PENTRU ANGAJAŢI

- CASS pentru angajaţii din agricultură şi construcţii

- Impozit pe venit pentru angajaţii din IT, salarii > 10.000 de lei

La un an distanţă, guvernul vrea să le reducă cu scopul de a-şi creşte încasările. Angajaţii din agricultură şi construcţii ar urma acum să plătească contribuţia la sănătate.

Şi industria IT va fi afectată, industrie responsabilă de peste 8% din PIB-ul României. Angajaţii de aici cu câştiguri de peste 10.000 de lei ar urma să nu mai fie scutiţi de impozitul pe venit. Acest lucru ar putea face ţara noastră mai puţin competitivă decât ţările din regiune, iar un exod al it-iştilor ar fi o veste proastă pentru toţi românii.

Eliminarea facilităţilor fiscale îi îngrijorează pe toţi antreprenorii din industriile afectate. Ei spun că fie vor creşte preţurile, lucru care îi va afecta pe toţi românii, fie vor pierde angajaţi.

TAXE NOI PENTRU ANTREPRENORI

- Impozitul pe dividende, de la 8% la 10%

- 3% impozit pentru IMM-uri, venituri > 300.000 de lei

- Plafon de 36 de salarii minime pentru plata CAS la PFA-uri

În plus, guvernul le-a pregătit şi creşteri de taxe, cum ar fi impozitul pe venit la microîntreprinderi şi impozitul pe dividende. Mediul de business spune că e un asalt la adresa antreprenorilor şi un risc major pentru economie.

Aflaţi sub tirada tuturor, guvernanţii ezită să îşi asume măsurile din draftul ordonanţei şi spun că încă sunt discuţii la nivelul coaliţiei.

O ordonanţă de urgenţă prin care mai multe taxe şi impozite vor fi majorate, în timp ce unele facilităţi fiscale vor fi eliminate este aşteptată la jumătatea lunii august.

Afla mai multe despretaxecresteriguvern
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt