Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă. Biden: Aţi întrecut toate aşteptările. Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver

Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă. Biden: Aţi întrecut toate aşteptările. Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver
foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugând: ”Aţi întrecut toate aşteptările”. Klaus Iohannis a făcut referire şi la programul Visa Waiver, afirmând că speră ca nu peste mult timp să existe rezultate.
UPDATE - Iohannis a afirmat că a discutat cu Biden despre candidatura sa la funcţia de secretar general al NATO: Împreună am decis să continuăm dialogul/ Au fost unii care au spus că dacă sunt doi candidaţi se rupe unitatea Alianţei. Nici vorbă!CITEŞTE ŞI UPDATE - Iohannis a afirmat că a discutat cu Biden despre candidatura sa la funcţia de secretar general al NATO: Împreună am decis să continuăm dialogul/ Au fost unii care au spus că dacă sunt doi candidaţi se rupe unitatea Alianţei. Nici vorbă!
UPDATE - Joe Biden a afirmat că, atunci când era senator, a luptat pentru intrarea României în NATO.
”Aţi întrecut toate aşteptările şi, acum 20 de ani, când v-aţi alăturat NATO şi în fiecare an de atunci naţiunile noastre au devenit tot mai apropiate”, a declarat Biden.
El a mulţumit României pentru găzduirea de trupe americane, pentru asigurarea securităţii pe Flancul Estic al NATO şi pentru sprijinul acordat Ucrainei.
”Vreau să ştiţi că SUA este angajată să rămână alături de voi. Azi punem fundaţia pentru următorii 20 de ani”, a arătat Biden.
Klaus Iohannis i-a mulţumit lui Joe Biden pentru întrevedere, menţionând că au multe de discutat.
”Am reuşit să lucrăm şi la relaţiile noastre bilaterale care au devenit tot mai puternice, avem parteneriatul strategic şi cred că prin întărirea acestui parteneriat reuşim să facem mai puternică şi legătura transatlantică. (...)”, a declarat Iohannis.
El a afirmat că vor discuta despre lucruri care încă sunt de rezolvat.
”Lucrăm împreună la programul Visa Waiver şi dacă totul merge bine nu peste mult timp vom avea rezultate”, a arătat Iohannis.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic.
”Cu acest prilej, vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaţionale şi bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi şefi de stat îl va ocupa situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi reconfirmarea relaţiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state şi a cooperării multisectoriale. Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate şi actor activ în gestionarea crizelor internaţionale şi respectat de către partenerii Alianţei Nord-Atlantice”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Potrivit Casei Albe, preşedintele Joe Biden şi preşedintele României, Klaus Iohannis, vor sărbători cea de-a 20-a aniversare a României ca membru al Alianţei NATO. Astfel, preşedintele Biden îi va mulţumi lui Iohannis pentru găzduirea de militari americani în România şi va recunoaşte multiplele contribuţii pe care România, ”un aliat necondiţionat al NATO, le-a avut la securitatea pe Flancul Estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre”.
”Cei doi lideri vor sublinia sprijinul lor constant pentru Ucraina, care continuă să se apere de agresiunea Rusiei. Ei vor trece în revistă, de asemenea, domeniile în care România şi Statele Unite colaborează, între care energie, cooperare economică şi valorile democratice comune”, mai arată Casa Albă.
Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe preşedintele României la Washington, D.C., fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
Miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards. Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu preşedintelui României, ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european.
Preşedintele Klaus Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie, în cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului.
Ceremonia de decernare a Premiilor Atlantic Council Distinguished Leadership va avea loc miercuri, la ora locală 19.00 (joi, ora 2.00, ora României), iar Klaus Iohannis va susţine o alocuţiune.
Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizaţie americană de tip ”think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaţionale.
Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalităţi care întruchipează esenţa relaţiei transatlantice şi care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate şi apărare, artă, activităţi umanitare etc.).
Printre personalităţile cărora li s-a acordat, de-a lungul timpului, The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără preşedinţii Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) şi George H.W. Bush (2009), vicepreşedintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul preşedinte al SUA, preşedinţii Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) şi Jose Manuel Barroso (2014), prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum şi alţi şefi de stat şi de guvern sau lideri de organizaţii internaţionale.
Joi, la ora 11.30, ora locală (18.30, ora României), Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.

Afla mai multe despreiohannisbidenvisa waiver
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt