Ludovic Orban, după discuţiile din Coaliţie: Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2022. Este o decizie luată

Ludovic Orban, după discuţiile din Coaliţie: Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2022. Este o decizie luată

Ludovic Orban a anunţat luni că pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2022. „Există o decizie luată”, a precizat liderul PNL. La baza creşterii punctului de pensie stă formula care a existat în legea 263 şi anume compensarea în proporţie de 100% a pierderii puterii de cumpărare ca urmare a inflaţiei, şi de asemenea creşterea puterii de cumpărare prin creşterea punctului de pensie cu 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.

Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor: S-au discutat liniile mari ale construcţiei bugetare şi am discutat şi anumite măsuri pentru restrângerea cheltuielilor. Trebuie să fim foarte corecţi. Atât Comisia Europeană, cât şi agenţiile de rating urmăresc nu numai atingerea deficitului pe care l-am negociat, ci şi evoluţia deficitului structural, adică evoluţia cheltuielilor pe termen lung.

Am discutat să se facă o analiză amplă a tuturor tipurilor de sporuri, dar nu am luat o decizie deocamdată.

Există o decizie legată de sporul de 30% care a fost acordat prefecturilor, şi care nu se va mai plăti odată cu adoptarea Legii bugetului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt