Senatul a adoptat modificările la legea pensiilor speciale, în timp ce USR a protestat în plen: Tăiaţi pensiile speciale

Senatul a adoptat modificările la legea pensiilor speciale, în timp ce USR a protestat în plen: Tăiaţi pensiile speciale
foto: USR

Senatul a adoptat, miercuri, cu 89 de voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi o abţinere, modificările la proiectul de lege privind pensiile de serviciu, pentru punerea actului normativ în acord cu decizia Curţii Constituţionale, după ce iniţiatva legilativă a fost respinsă de către judecătorii constituţionali. Senatul este primul for sesizat pe proiectul de lege, Camera Deputaţilor fiind decizională.

Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat în dezbaterea din plen că „discutăm despre o lege extrem de importantă, care nu doar că este trecută în lista reformelor din PNRR dar şi despre o uriaşă inechitate socială, care astăzi împarte România între iobagii care muncesc legat de glie, zilnic până la 65 de ani şi privilegiaţii, excepţionalii, superbii, specialii, care pot să iasă la pensie la 45 de ani şi care astăzi câştigă cele mai mari zece pensii din România, peste 45.000 de lei până la 70.000 de lei”.

„Aveam ocazia, inclusiv prin modul în care croim şi decidem această lege, să eliminăm definitiv această inechitate socială, această nedreptate şi să arătăm românilor că România ete o ţară pentru toţi la fel. În discuţiile din comisie am întrebat şi revenim cu aceste întrebări pentru Guvern. Întrebarea numărul unu, care este impactul bugetar al pachetului de amendamente pe care puterea PNL-PSD le-a asumat şi votat la această iniţiativă legislativă întoarsă ca urmare a CCR”, a spus Pălărie.

Senatorul USR a precizat că au văzut o formă a legii, prin amendamente, „mai îngăduitoare, mai flexibilă, mai ocrotitoare pentru magistraţi decât ce a cerut CCR”. ”Spuneţi-ne care este calculul de impact bugetar, câţi bani vor fi economisiţi din această nedreptate uriaşă numită pensii speciale magistraţi”, a arătat el.

USR a protestat în plenul Senatului, afişând mesajul „Tăiaţi pensiile speciale”. După vot, senatorul Pălărie a anunţat că a fost votată  „o uriaşă nedreptate, o ţară împărţită în două, între cei proşti care muncesc ca să plătească pentru a doua castă, categoria privilegiaţilor”.

„A ajuns statul ăsta ca un cadavru în care vă puneţi larvele, de fiecare dată, încercând să devină partidul mai gras”, a mai spus Pălărie.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat în plen că a văzut pe lista de vot „17 voturi, care înseamnă o demagogie imensă şi care vor să prostească românii într-o manieră incalificabilă”.

„Ar trebui să le explicaţi românilor să există decizii ale CCR care nu permit terminarea pensiilor aşa cum vreţi voi. Ar trebui să le explicaţi românilor că în stadiul ăsta, noi eram limitaţi strict la decizia CCR, nu să veniţi să spuneţi aici tot soiul de tâmpenii cu care să încercaţi să prostiţi românii”, a replicat Fenechiu la acuzaţiile aduse de USR.

Comisiile juridică, muncă, apărare şi constituţionalitate ale Senatului au adoptat, marţi, un raport de admitere pentru proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Iniţiativa legislativă privind pensiile speciale a intrat  la vot în plenul de miercuri al Senatului, acesta fiind prim for sesizat pe proiect.

Afla mai multe despreprotestpensii specialesenat
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt