Surse: Cei din USR PLUS au vrut să îi ceară demisia lui Cîţu, dar s-au răzgândit. „Nici să votăm o moţiune de cenzură nu putem”

Surse: Cei din USR PLUS au vrut să îi ceară demisia lui Cîţu, dar s-au răzgândit. „Nici să votăm o moţiune de cenzură nu putem”

Liderii USR PLUS au avut joi seara o şedinţă a Biroului Naţional în care şi-au exprimat nemulţumirea în legătură cu activitatea guvernului din care fac parte, precum şi în legătură cu premierul Florin Cîţu. Aceştia sunt supăraţi că premierul nu-i priveşte „ca pe nişte parteneri de coaliţie” şi au fost mai multe voci care au cerut demiterea acestuia. 

„Scandalul cu episodul din Statele Unite a fost picătura care a umplut paharul. A fost multă frustrare de când cu Vlad Voiculescu, apoi rectificarea şi un nou PNDL program criticat vehement când eram în Opoziţie”, au declarat surse din partid, pentru Digi24.ro.

Potrivit acestora, mai mulţi lideri ai Biroului Naţional, atât din USR, cât şi din PLUS au avut o reacţie „violentă” la adresa premierului şi chiar au solicitat să i se ceară demisia. „S-a discutat chiar şi de o moţiune de cenzură”, susţin sursele citate.

Revolta din partid a fost însă stinsă rapid când membrii biroului de conducere au analizat opţiunile pe care le au.

Afla mai multe despredemisieflorin cîţuusr plus
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt