VIDEO - Regele Charles şi-a sărbătorit cei 75 de ani prin lansarea unui nou proiect alimentar

VIDEO - Regele Charles şi-a sărbătorit cei 75 de ani prin lansarea unui nou proiect alimentar
foto: X

Regele Charles al Marii Britanii şi-a sărbătorit marţi cea de-a 75-a aniversare şi a profitat de ocazie pentru a lansa un nou proiect de combatere a sărăciei alimentare care ajută, în acelaşi timp, la reducerea milioanelor de tone de alimente aruncate la gunoi, relatează Reuters.

Regele, care a petrecut mai mult de cinci decenii ca militant pe probleme de mediu şi susţinător al unei economii durabile, a lansat oficial "Coronation Food Project", misiunea sa de a încerca să împiedice ca oamenii să mai sufere de foame.

"Nevoia de hrană este o problemă la fel de reală şi de urgentă ca şi risipa de alimente - şi dacă s-ar putea găsi o modalitate de a reduce decalajul dintre ele, atunci s-ar rezolva două probleme într-una singură", a scris Charles într-un articol pentru "Big Issue", o revistă care este vândută de obicei de persoanele fără adăpost.

Proiectul regal pleacă de la constatarea că 14 milioane de persoane din Marea Britanie se confruntă cu insecuritatea alimentară, iar monarhul, care nu s-a sfiit niciodată să comenteze probleme sociale, a declarat că "prea multe familii şi persoane fizice nu beneficiază de mese nutritive din cauza presiunilor legate de costul vieţii, care au provocat dificultăţi pentru atât de mulţi".

"Pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a mea în acest an al încoronării, nu aş putea avea un cadou mai mare decât ca proiectul Coronation Food Project să creeze o moştenire de durată pentru a-i ajuta pe alţii - şi pentru a ajuta planeta", a scris el.

 

Împreună cu soţia sa, regina Camilla, Charles a vizitat un centru de distribuire a surplusului de alimente din centrul Angliei, unde personalul şi voluntarii i-au cântat entuziast "La mulţi ani".

Au avut loc, de asemenea, lovituri tradiţionale de tun în Londra şi în întreaga ţară, în timp ce premierul Rishi Sunak şi fiul cel mare al lui Charles, prinţul moştenitor William, au postat mesaje pe reţelele sociale, urându-i regelui „La mulţi ani!”

BBC a relatat că fiul său mai mic, prinţul Harry, care s-a înstrăinat de tatăl său şi de restul familiei regale, ar fi vorbit, de asemenea, cu el la telefon.

În cursul zilei de marţi, Charles a fost, de asemenea, gazda unei recepţii pentru a celebra munca asistentelor medicale şi a moaşelor, parte a evenimentelor care marchează 75 de ani de existenţă a Serviciului Naţional de Sănătate - vârsta pe care a împlinit-o şi regele.

Afla mai multe desprecharlesaniversaremarea britanie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt