Cluburi deschise pentru miniştri

Cluburi deschise pentru miniştri

O anchetă a unui post de televiziune din Franţa a dezvăluit o adevărată reţea de petreceri clandestine la care participă oficiali ai guvernului de la Paris. Miniştri şi alţi înalţi demnitari ar fi avut acces privilegiat în cluburi de noapte, fără păstrarea regulilor sanitare. Procurorul general al Republicii Franceze a anunţat deschiderea unei anchete. Franţa a intrat în cea de a treia carantină de la începutul pandemiei, cu reguli foarte dure pentru cetăţenii de rând.

Jurnaliştii francezi de la postul de televiziune M6 au filmat cu camera ascunsă cum se pot încălca regulile
sanitare în plin centrul Parisului.

Jurnaliştii au decis să încerce să rezerve o masă, chiar dacă intrarea în club nu este chiar la îndemâna oricui şi se face cu o recomandare.

Odată intraţi, participanţii la cina ilegală află că preţurile pentru o astfel de distracţie nu sunt chiar la îndemâna oricui.

Şi poate ajunge până la aproape 500 de euro. Pentru aceşti bani, clienţii au parte de un tratament ca şi cum Covid 19 nu ar exista. Nici oaspeţii şi nici chelnerii nu poartă mască.

Prin urmare, clienţii se îmbrăţişează şi se sărută pe obraji, fără mască. Unii recunosc cu nonşalanţă că participă des la astfel de reuniuni, alături de membri ai guvernului.

Un reprezentant al Ministeruluid e Interne a precizat că, dacă se dovedeşte că oficiali francezi au participat la astfel de reuniuni, ei pot fi amendaţi la fel ca oricare alt cetăţean, cu cel puţin 135 de euro

Pe de altă parte, francezii de rînd încearcă să se conformeze regulilor din carantină, care le interzic, printre altele,
consumul de alcool în locuri publice. Adică pe malul Senei. Echipaje de poliţişti patrulează în permanenţă prin locurile aglomerate pentru a se asigura că legea este respectată.

Şi în cazul celor care nu respectă legea în public, amenda minimă este tot de 135 de euro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt