Cod portacliu de ploi, în 19 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente valabilă în 19 judeţe până vineri la ora 11:00.

Potrivit meteorologilor, în Banat şi Crişana, precum şi în zona de munte vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 - 50 de litri/mp şi izolat 70 de litri/mp.

La altitudini de peste 1.700 - 1.800 de metri, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 şi 140 de centimetri.

Judeţele avertizate cu Cod portocaliu sunt: Bihor, Cluj, Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Harghita, Buzău, Vrancea şi Bacău.

De asemenea, tot până vineri la ora 11:00 a fost emisă o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuată, fenomene care vor afecta 23 de judeţe.

În Transilvania, Maramureş şi zona deluroasă a Olteniei, Munteniei şi Moldovei, precum şi în nordul Carpaţilor Orientali, temporar se vor semnala averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri/mp şi izolat 40 - 50 de litri/mp.

Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Alba, Cluj, Gorj, Maramureş, Sibiu, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Mureş, Sălaj, Vâlcea, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Satu Mare,Vrancea, Bacău, Buzău, Dâmboviţa, Mehedinţi, Prahova şi Suceava.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt