Comunitatea din Ungra se pregăteşte de înmormântarea celor trei fetiţe care au murit intoxicate cu tomoxan

Comunitatea din Ungra se pregăteşte de înmormântarea celor trei fetiţe care au murit intoxicate cu tomoxan

Comunitatea din satul braşovean Ungra s-a mobilizat pentru a sprijini familia care şi-a pierdut copiii, după ce aceştia au intrat în contact cu o substanţă toxică, cea de-a treia fetiţă decedând la spital, la Târgu Mureş, în cursul nopţii de duminică spre luni, după ce cele două surori au avut aceeaşi soartă.

Conform primarului comunei, Silviu Şchiopu, corpul celei de-a treia dintre fetiţe, care au murit după ce au fost spălate pe cap cu o substanţă antiparazitară, nu a fost deocamdată adus de la Târgu Mureş, însă deja Primăria, împreună cu comunitatea din Ungra, a făcut pregătiri pentru înmormântare.

Potrivit lui Şchiopu, bunica fetiţelor, care şi ea a folosit aceeaşi substanţă toxică, tomoxan, pentru a se spăla pe cap, se simte mai bine, însă este, în continuare, internată la spital, la Braşov. În ceea ce o priveşte pe mamă, aceasta nu necesită spitalizare, neintrând în contact cu otrava.

Edilul a menţionat că anchetatorii au început verificări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a întâmplat tragedia.

"Nu au cumpărat substanţa, nu au primit-o de nicăieri. Sunt o familie nevoiaşă, muncitoare, (...) au găsit substanţa pe undeva", a susţinut primarul din Ungra.

Edilul a mai afirmat că este de neînţeles cum s-a ajuns la această tragedie, deoarece tomoxanul este foarte toxic pentru oameni.

"Pentru deparazitarea oilor se diluează un litru de soluţie în 1.000 de litri de apă", a subliniat Silviu Şchiopu.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt