Condițiile pe care le pune Erdogan pentru administrarea aeroportului din Kabul. Talibanii roagă companiile aeriene să reia zborurile - Focus Prima TV

Condițiile pe care le pune Erdogan pentru administrarea aeroportului din Kabul. Talibanii roagă companiile aeriene să reia zborurile

Turcia aşteaptă de la talibani un guvern „incluziv” înainte de a încheia cu ei un acord operaţional privind aeroportul din Kabul, a anunțat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Aceasta, în timp ce talibanii îndeamnă companiile aeriene internaționale să reia zborurile către Afganistan.

FB: „Dacă guvernul se va dovedi mai deschis, atunci poate că Turcia va merge”, a spus președintele turc.

Înainte de retragerea forţelor americane din Afganistan şi instalarea la putere a talibanilor la mijlocul lunii august, Turcia, stat membru al NATO, s-a oferit să se ocupe de securitatea aeroportului internaţional.

După căderea regimului susţinut de Occident, Turcia a început discuţii cu noii conducători ai ţări pentru a contribui la administrarea aeroportului, indispensabil pentru ajutorul umanitar şi pentru relaţiile Afganistanului cu restul lumii. Însă negocierile nu au dus deocamdată la niciun rezultat, relatează AFP, citată de Agerpres.

Total
0
Shares
Total
0
Share