Copiii, cei mai afectaţi de Omicron

Copiii, cei mai afectaţi de Omicron

Este doar o chestiune de timp până ce al cincilea val al pandemiei va lovi România. Doar în ultimele trei zile, numărul cazurilor de infectare s-a triplat. Specialiştii atrag atenţia că Omicron, tulpina deja dominantă în vestul Europei, prezintă simptome asemănătoare cu cele ale unei viroze. Lăsată netratrată, boala va umple însă camerele de gardă ale spitalelor pediatrice.

La Sfânta Maria din Iaşi, cel mai mare spital de pediatrie din zona Moldovei, sunt internaţi în prezent doi copii bolnavi de COVID. Deocamdată, greutatea realizării secvenţierii face ca numărul de cazuri de Omicron diagnosticate în România să fie infim. Din experienţa clinică a medicilor din afară, infecţia debutează ca o banală viroză.

Valul cinci al pandemiei a pus deja în gardă cadrele medicale. Iar autorităţile au început să mărească preventiv
numărul de paturi destinate pacienţilor infectaţi cu COVID19.

La nivel naţional, în doar trei zile, numărul cazurilor de infectare cu covid19 s-a triplat. S-a ajuns astfel la un bilanţ
total în numai 24 de ore de 1.756 de infectări. În prezent, puţin peste 400 de români sunt internaţi la terapie intensivă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt