Cozi la taxe şi impozite în toată ţara

Cozi la taxe şi impozite în toată ţara

Nici nu a început bine anul 2021 şi românii s-au grăbit deja să îşi plătească taxele şi impozitele. În ciuda frigului şi a ninsorii, cozi de zeci de metri s-au format în faţa administraţiilor locale din Craiova, Galaţi sau Timişoara. Oamenii spun că vor să beneficieze de reducerea de 10 la sută oferită de ANAF pentru cei care plătesc imediat ce incepe anul, dar uită că această facilitate este valabilă până pe 31 martie.

Peste 100 de persoane s-au înghesuit încă de dimineaţă la sediul serviciului de Taxe şi Impozite din Craiova, în prima zi de plată a datoriilor către administraţiile locale. Toţi cei prezenţi aveau un singur scop, să beneficieze de reducerea de 10 la sută acordată contribuabililor care-şi plătesc datoriile până pe 31 martie.

Şi la Timişoara, prima zi de plată a impozitelor şi taxelor locale a însemnat ore întregi de aşteptare la rând. Deşi ghişeele s-au deschis la ora 8.30, coada se intindea deja pe câţiva metri buni şi asta pentru că aceesul în clădire este restricţionat din cauza măsurilor de pandemie.

La Galaţi, oamenii s-au aşezat la coadă pentru a scăpa de plata taxelor şi impozitelor când încă afară era întuneric, deşi, şi aici programul începea la 8,30.

Impozitele şi taxele locale pot fi plătite şi pe internet sau prin virament bancar, dar cei care au stat la coadă, în majoritate pensionari, spun că nu se descurcă şi preferă să achite la ghişeu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt