Creşterea economică vine cu preţuri mai mari

Creşterea economică vine cu preţuri mai mari

România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Nu o spune doar premierul, ci şi
statisticile. Însă creşterea economică nu este mai mare faţă de cea din 2019, spun specialiştii. Mai mult, nu se vede în buzunarele românilor, ci se traduce în… preţuri mai mari şi o viaţă mai scumpă.

Creşterea economică este motiv de laudă pentru Guvern. În primul trimestru al acestui an, economia a crescut cu 2,8% faţă de ultimul trimestru al anului trecut şi, potrivit Eurostat, suntem pe primul loc la nivelul Uniunii Europene.

Specialiştii sunt de aceeaşi părere.

Practic, creşterea economică vine după un an în care s-a prăbuşit din cauza pandemiei şi nu este mai mare faţă de cea din 2019. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar urma să fie salvarea României şi a întregii Europe. Însă proiectul nu este încă gata.

Opoziţia spune că PNRR este un proiect nerealist în forma sa actuală.

Specialiştii estimează că abia de la jumătatea acestui an sau de la începutul anului viitor lucrurile se vor stabiliza, la fel şi preţurile. Până atunci vor urma noi valuri de scumpiri.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt