Criza de personal anulează zborurile

Criza de personal anulează zborurile

Apetitul în creştere pe călătorii după perioada pandemică aduce haosul pe aeroporturi. În România, situaţia e paradoxală. Companiile aeriene au anulat zeci de rute din şi spre ţara noastra deşi cererea de bilete e tot mai mare. De vină, spun specialiştii, ar fi lipsa personalului.

Românii care aveau programate vacanţe şi zboruri cu Blue Air s-au trezit cu planurile date peste cap. Compania a anulat
20 de rute din şi către România. Zborurile nu vor fi reluate până în octombrie. Rute precum Bucureşti - Split, Bucureşti -Suceava, Iaşi-Mykonos sau Iaşi-Roma au fost închise definitiv. Problemele din industria aviatică nu sunt exlusiv locale. Peste tot în Europa este haos. E o adevărată criză de personal în domeniu. Peste care se suprapune şi un val de greve.

Sute de angajaţi ai aeroportului Charles de Gaulles au protestat recent. Pandemia a schimbat complet modul salariaţilor de a vedea muncă. Alte manifestaţii de amploare sunt anunţate la începutul lunii iulie.

Mulţi angajaţi au demisonat sau au fost concediaţi în cei doi ani ai pandemiei. Acum, lipsa lor se va face intens resimţită.

La Bruxelles, pe 20 iunie, este anunţată o grevă a angajaţilor principalului transportator aerian de stat.

Şi în Marea Britanie un sfert din zborurile programate au fost anulate. Doar în acest weekend 200 de avioane nu au mai
decolat. Oamenii sunt disperaţi.

Specialiştii aniticipează însă că problemele industriei nu vor fi rezolvate rapid. Aşa că multe din vacanţele de anul acesta
vor rămâne sub semnul incertitudinii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt